Henri Matisse
Henri Matisse s-a nascut in 1869, fiind fiul unui negustor de cereale din Picardy in nordul Frantei. Initial viitorul pictor a studiat dreptul. Viitorul sau de modest functionar a fost compromis cand Matisse s-a imbolnavit grav la varsta de 21 de ani. In timpul convalescentei a inceput sa picteze, pentru a face timpul sa treaca mai repede. Ceea ce initial era doar un joc s-a transformat repede intr-o pasiune care avea sa-l stapaneasca pentru tot restul vietii. Doi ani mai tarziu, in 1892, Matisse a renuntat definitiv la cariera de avocat, alegand sa urmeze cursurile de la Ecole des Beaux-Arts din Paris, experimentand diferite stiluri. A fost ulterior influentat de pictori inpresionisti si post-impresionisti precum Pisarro, Cezanne, van Gogh, Gauguin si Paul Signac, dar si de lucrarile lui W. Turner. Cea mai mare influenta a fost insa Cezanne. Incepand din 1905 si-a definitivat propriul stil, caracterizat prin culorile puternice, indraznete, executate prin tuse largi. Esentialul nu era simpla reprezentare a subiectului, ci exprimarea lui ca un adevarat soc artistic. Dupa cum spunea chiar el, un artist care stie sa utilizeze culoarea isi va face simtita prezenta chiar si intr-un desen in carbune. Considerat de cei din grupul sau un adevarat maestru al culorilor, Matisse s-a lovit de la inceput de o critica neincrezatoare in inovatiile propuse de noii pictori. Dupa o expozitie a lucrarilor grupului din care facea parte si Matisse, desfasurata in 1905 la Salon d'Automne, criticii i-au ironizat prezentandu-i sub numele general de "Les Fauves" (Fiarele salbatice). Acest nume, initial o gluma care se voia usturatoare, a ramas si a definit un curent care avea sa faca istorie. Intre 1905-1906 Matisse a realizat una dintre cele mai bune lucrari ale sale "The Joy of Life", considerata una dintre cele mai importante opere de arta ale secolului XX, fiind ulterior cumparat de faimosul colectionar Dr. Albert C. Barnes. Acest tablou si intreaga colectie Barnes au fost tinute departe de ochii publicului pentru 72 de ani, fiind expuse intr-un final din 1993 in Philadelphia. Unii dintre primii colectionari si admiratori ai lui Matisse au fost scriitoarea Gertrude Stein si fratele ei Leo, precum si Pablo Picasso, cu care Matisse a facut schimb de tablouri in 1907. Dupa primul razboi mondial, Matisse a devenit un nume cunoscut, fiind un artist admirat in intreaga lume. In 1917 a parasit Parisul si s-a stabili la Nice, in sudul Frantei, unde si-a petrecut restul vietii. In 1925, pentru meritele sale, a primit din partea guvernului francez Legiunea de Onoare, una dintre cele mai importante distinctii. Ultimii ani din viata artistului au fost foarte dificili. Operat in 1941 de cancer abdominal, Matisse a luptat cu boala, pictand tot mai putin. Nu mai putea sa stea in picioare in fata sevaletului, fiind fortat sa caute o alta forma de exprimare artistica. Cu ajutorul unui asistent, putand lucra doar intins pe pat sau asezat confortabil intr-un fotoliu, Matisse a realizat mai multe lucrari pe hartie, cu acelasi stil marcat de culorile vii si compozitiile indraznete. Isi dorea ca si aceste lucrari sa exprime aceeasi bucurie de a trai, aceeasi prospetime, fara ca privitorul sa poata ghici munca depusa si chinurile fizice prin care trecea marele pictor. Matisse a murit pe 3 noiembrie 1954 la Nice. Isi implinise visul de a deveni un artist recunoscut si apreciat de iubitorii de arta, continuand sa lucreze pana in ultimele clipe. Cele mai frumoase cuvinte despre el au fost rostite de prietenul sau Pablo Picasso, care spunea "In definitiv, nu exista decat Matisse".Maestru al culorilor tari si al stralucirii care orbeste, francezul Henri Matisse (1869-1954) a început sa picteze spre finele adolescentei, în perioada convalescentei dupa o criza de apendicita. Si, cum dictonul „Dupa aceea, deci din cauza aceea” nu e întotdeauna valabil, nu se poate spune ca Matisse îsi datoreaza gloria unei parti infime a corpului sau... Avocat de meserie, tanarul de douazeci si doi de ani intra sfios în Academia „Julian” din Paris si studiaza arta.Viziunile maladive din perioada suferintei, „paradisul culorilor” vazut cu ochii mintii pe patul de spital l-au apropiat de Cézanne, Gauguin si Van Gogh. Nici liniile deloc romantice ale picturii japoneze nu l-au lasat indiferent. În consecinta, cromatica devine forta esentiala a expresivitatii lui Henri Matisse.Prima expozitie personala o deschide abia la treizeci si cinci de ani. Atunci aparea curentul numit oarecum peiorativ „fauvism” (citeste „fovism”), de la frantuzescul „fauve”, adica animal salbatic. Termenul, care va face istorie, a fost lansat de ironicul critic de arta Louis Vauxcelle. Inspiratorul a fost Gustave Moreau, iar seful curentului fovist a devenit Matisse, locotenent fiindu-i André Derain - împreuna cu care s-a retras (1905-1906) în sudul Frantei, pentru a scapa de „clasicismul Parisului”. Si ce altceva decat rosul aprins putea izbi mai eficient sensibilitatea privitorului? Aceasta culoare a trandafirului suav s-a transformat într-un bici cu douazeci de noduri în picturile socant-cromatice ale lui Matisse si Derain. Pentru cei ale caror ganduri se îndreapta spre un esafod imaginar, acest rosu salbatic pare o balta de sange coagulat, dupa macelarirea unei bestii a padurilor sau a unui condamnat sectionat de ghilotina. Panzele din acea perioada a lui Matisse actioneaza ca un pickhammer asupra conceptiei noastre „învechite”, conform careia culoarea trebuie sa mangaie. Nici vorba, spun fovistii. Culoarea trebuie sa te sfartece! Emotia artistica, „sondata” cu toporisca sensibilitatii de fovisti, s-a stins încet-încet, dupa anii 1906-1907, însa Matisse (si Derain) i-au ramas credinciosi, în forme care plesnesc mai cu îngaduinta retina privitorului. Pentru restul vietii, Matisse a ramas prietenul si rivalul mai tanarului sau contemporan, Picasso. Critica îi compara deseori, numindu-i complementari, precum principiile cosmice chinezesti yin si yang.Desi francezul este considerat, în general, un post-impresionist, iar Picasso un cubist, si tematicile celor doi i-au apropiat foarte mult. Femeia si natura moarta reprezinta adevarate obsesii artistice pentru ei, dar Picasso prefera sa se inspire din propria imaginatie, iar francezul din mediu - mai mult interioare, decat natura. Soarta a fost cruda cu Matisse. Diagnosticat cu o boala incurabila în 1941, el a mai trait pana-n 1954 într-un scaun cu rotile.
