Loading...

16 martie 2009

Stefan Luchian (1868-1916)


Stefan Luchian

Stefan Luchian s-a nascut la 1 februarie 1868, la Stefanesti, un sat din nordul Moldovei, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian si al Elenei Chiriacescu. Vocatia viitorului pictor se declara înca din copilarie, el rezista cu încapatânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la scoala militara. În 1873 familia se muta la Bucuresti. Stefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictura a Scolii de Belle Arte, pe care o absolva în 1889, obtinând medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura. Maestru nedisputat i-a fost, în aceasta perioada de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian gasi încurajarea, fara sa-i împiedice libera dezvoltare a personalitatii. În toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta. Revine în tara în 1890 si participa la prima expozitie a societatii de arta Cercul artistic. Pleaca în anul urmator la Paris, unde studiaza la Academia Julian si cunoaste, în muzee si expozitii, viata artistica pariziana, aflata în acea perioada în plina efervescenta impresionista. Tabloul Ultima cursa de toamna arata influenta evidenta a lui Manet si Degas, dar si ecoul unor predilectii mondene, pe care Luchian va continua sa le aiba pentru o vreme si la Bucuresti.
Revenit la Bucuresti, va fi în 1896 principalul initiator al "Expozitiei artistilor independenti", care se va deschide chiar în fata Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle-Arte din Iasi, de la care se retrage însa, protestând împotriva masinatiunilor de culise. În 1900 participa cu doua pasteluri la "Expozitia Universala" de la Paris. În acelasi an apar primele manifestari ale unei afectiuni ale maduvei spinarii, maladie cunoscuta sub numele de Scleroza Multipla, care, dupa ameliorari trecatoare alternând cu noi agravari, îl lasa infirm pentru tot restul vietii. Soarta îi este potrivnica, boala si saracia materiala mergând mâna în mâna. Continua totusi sa lucreze cu frenezie si pâna în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expozitii. Prezenta eminenta în viata artistica a timpului, Luchian nu cunoaste pentru multa vreme succesul. Astfel la expozitia sa din 1905, singurul cumparator al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori si prieteni îl aclama, conditia sa materiala continua însa sa fie dintre cele mai precare.

Din 1909 pâna la sfârsitul vietii va fi tintuit în fotoliu. Fixase însa în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian îi alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îsi concentreaza în aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos. Iata de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac di multe dintre ele - este de ajuns sa mentionam Anemonele - adevarate capodopere.

Luchian a murit la 28 iunie 1916. Catre sfârsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârsea, în flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.

Perzentare cronologica:

1868
Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie, în comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani. Tatăl său, maiorul Dimitrie Luchian, moldovean, la îndemnul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (cu care fusese prieten), se căsătorise cu o munteancă, Elena Chiriacescu; au mai avut un fiu, Anibal, născut cu doi ani mai tîrziu.
1873
Familia artistului se mută în aprilie la Bucureşti, în strada Popa Soare 15, într-o casă atunci cumpărată.
1875-79
Urmează cursurile şcolii primare din Tabaci.
1877
Tatăl pictorului moare la 26 noiembrie.
1880-83
Urmează cursurile liceului " Sf. Sava ".
1885
După ce refuzase să devină ofiţer, studiază pictura la şcoala de bele-arte din Bucureşti, unde are ca profesor pe Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu. Avînd pasiune pentru muzică, o vreme frecventează şi clasa de flaut de la Conservator.
1889
Obţine medalia de bronz pentru lucrările Cap de expresie şi Studia după natură. Toamna, pleacă cu bursă la Mlinchen, la Academia de arte frumoase, unde nu rămîne decît un an. Execută, în muzeu, copii după Rembrandt şi Correggio.
1890
Reîntors în ţară, participă cu patru lucrări la prima expoziţie a societăţii de artă "Cercul artistic ".
1891
Pleacă la începutul anului la Paris, unde studiază la Academia Julian cu profesorul W. Bouguereau, dar mai ales frecventează muzeele şi expoziţiile, urmărind atent viaţa artistică din capitala Franţei.
1892
Murindu-i mama, Luchian se reîntoarce în ţară.
1893
Pictorul îşi organizează un atelier pe actuala stradă Aristide Briand; în toamnă expune din nou la " Cercul artistic " (patru tablouri).
1894
Foarte activ, participă la "Expoziţia artiştilor în viaţă ", din al cărui juriu face parte; pictată încă de la Paris, Ultima cursă de tomană, vădind unele influenţe ale lui Degas, este distinsă cu medalie; în noiembrie, expune zece lucrări la "Cercul artistic". Înscris la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a şcolii de bele-arte din Iaşi, se retrage protestînd împotriva favoritismului practicat de comisie.
1895
Organizează împreună cu Titus Alexandrescu o expoziţie personală în atelierul său. Participă din nou la "Expoziţia artiştilor în viaţă" şi la cea a "Cercului artistic", al cărui vicepreşedinte este ales. Pictează portretul Safta Florăreasa.
1896
Deschide, împreună cu pictorul Artachino, o nouă expoziţie personală; ca o manifestare protestatară împotriva abuzurilor în organizarea Salonului oficial, Luchian şi alţii organizează "Expoziţia artiştilor independenţi". La inaugurare participă şi pictorul Nicolae Grigorescu; iniţiatorii lansează un manifest militînd pentru o artă liberă.
1897
Se mută în str. Popa Tatu, apoi în ştirbei Vodă; pictează biserica din Tulcea, împreună cu Artachino ; participă la organizarea societăţii artistice " Ileana "
1898
Expune 21 de lucrări la expoziţia societăţii " Ileana "; tot împreună cu Artachino pictează biserica din Alexandria.
1899
Participă la "Expoziţia artiştilor în viaţă", iar în aprilie, împreună cu fostul său coleg de şcoală, Nicolae Vermont, deschide o nouă expoziţie personală.
1900
Participă cu două pasteluri la "Expoziţia universală " de la Paris. Pictează biserica Brezoianu din Bucureşti (împreună cu acelaşi Artachino). Cîntă o vreme ca flautist în orchestra Teatrului Naţional. Apare revista " Ileana ".
1901
In cadrul unei expoziţii colective la Ateneu, expune 11 lucrări. Grav bolnav, către sfîrşitul anului se internează în Spitalul Pantelimon, fiind îngrijit de neurologul Gh. Marinescu.
1902
Încă în spital fiind, participă cu opt lucrări la prima expoziţie a noii Societăţi "Tinerimea artistică", al cărei membru fondator este. La începutul verii părăseşte spitalul, mergînd la Govora; aici se împrieteneşte cu Virgil Cioflec, colecţionar de artă, care va scrie mai multe articole despre pictor, precum şi o monografie apărută în 1924. Uşor restabilit, în urma îngrijirilor primite, Luchian se duce la rude, în Ialomiţa, unde reîncepe să picteze.
1903
Îşi organizează o expoziţie personală, cu 39 de lucrări, în Casa Assan. Participă şi la " Tinerimea artistică " cu 13 lucrări. Pictează la Filipeştii de Pădure.
1904
Expune 18 lucrări la " Tinerimea artistică". îşi petrece vara la Techirghiol şi pe Bărăgan. în decembrie, împreună cu desenatorul N.S. Pe-trescu- Găină, deschide o expoziţie personală la Ateneu.
1905
Pictează compoziţia La împărţitul porumbului. Expune 16 lucrări la "Tinerimea artistică" şi la "Expoziţia artiştilor in viaţă".
1906
Expune la "Tinerimea artistică " 12 lucrări. în timpul verii e bolnav.
1907
Printre cele nouă lucrări trimise la " Tinerimea artistică", se află şi autoportretul intitulat Un zugrav. Dramaticele răscoale ţărăneşti din primăvară îi inspiră o serie de lucrări, în tehnici diverse, pe care le aduce la expoziţia personală din decembrie, din sala Ateneului (împreună cu K. Loghi şi O. Spaethe).
1908
Expune 12 lucrări la "Tinerimea artistică", printre care Anemonele. Cu pastelurile realizate în vară la Brebu, îndeosebi peisaje, organizează în octombrie la Ateneu o nouă expoziţie personală.
1909
La expoziţia "Tinerimii artistice" trimite 11 lucrări. îşi retrage lucrările trimise la "Expoziţia artiştilor în viaţă"; vara pictează la Moineşti şi împrejurimi.
1910
I se agravează boala. Participă totuşi la expoziţia "Tinerimii artistice" cu 16 lucrări, realizate îndeosebi la Brebu şi Moineşti. La Ateneu, iarna, organizează o mare expoziţie personală, cu 84 de tablouri.
1911
Tot mai grav bolnav, nu participă la nici o expoziţie.
1912
Expune trei tablouri cu flori la "Tinerimea artistică". începe să picteze Lăutul. Locuieşte acum în casa proprie din strada Primăverii, unde va rămîne pînă la moarte.
1913
Participă la a Xl-a expoziţie internaţională de la Miinchen, iar la " Tinerimea artistică " trimite şase lucrări.
1914
Împreună cu pictorul Nicolae Dărăscu, expoziţie personală la Ateneu, în februarie. Participă cu trei tablouri cu flori la "Tinerimea artistică". Boala i se agravează în continuare.
1915
Pentru ultima oară participă la " Expoziţia artiştilor în viaţă ", unde trimite opt lucrări mai vechi. I se conferă medalia cl. I. Boala progresează. Paralizia îi cuprinde mîinile.
1916
În noaptea de 27 spre 28 iunie, pictorul ştefan Luchian se stinge din viaţă, după o îndelungată suferinţă, în vîrstă de 48 de ani. Joi 30 iunie a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu.