Paul Gauguin
Paul Gauguin s-a nascut la Paris in anul 1848 pe data de 7 iunie intr-o familie in care tatal sau Clovis Gauguin era ziarist.
Paul Gauguin si-a petrecut copilaria in Peru. În 1865 Paul Gauguin se află ca ofiţer secund pe un vas comercial cu destinaţia Rio de Janeiro, un an mai târziu, porneşte într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul "Chili". Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher şi colecţionar îndrăgostit de lucrările impresioniştilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcţionar la o agenţie de bursă dupa ce a calatorit in intreaga lume, intre 1868 - 1871, pentru a se stabili in final la Paris. Aici a lucrat intr-o banca si s-a casatorit cu Mette-Sophie Gad, cu care a avut trei copii.
Din 1874, atras de noii artisti, incepe sa cumpere tablouri realizate de impresionisti si in scurt timp incepe la randul sau sa picteze. Spre surprinderea prietenilor, tablourile sale se bucura de succes si Gauguin devine un nume cunoscut si respectat in cercurile artistice pariziene.
In 1876 are prima sa expozitie. Dupa o prabusire a Bursei, in 1882, Gauguin se decide sa se ocupe exclusiv de arta. El si-a expus ideile sale despre arta într-o brosura (1892) unde îsi dezvolta principiile teoretice izvorîte dintr-o atenta observare a realitatilor sociale si artistice ale Frantei din timpul furtunoasei vieti a artistului.
Ca pictor, Paul Gaugum si-a dat seama de greselile pictorilor impresionisti în ceea ce privea pulverizarea formei si disparitia volumelor, dar a acceptat luminarea paletei. De asemenea, acest artist a dorit sa faca o arta spirituala, cu un continut sufletesc, adesea simbolic si a evitat arta impresionistilor care =>e rezuma numai la senzatie. Aceasta conceptie va fi preluata mai apoi de o serie de artisti din gruparea simbolista (Puvis de Chavanne, Gustave Moreau si Odilon Redon).
Nemultumit de cultura si de societatea franceza în care a trait, pictorul s-a refugiat pentru cîtva timp în insulele Pacificului, cautînd astfel sa scape de ipocrizie
si de o anumita arta de trucuri, contemporana. A iubit îndeosebi populatia indigena din insule, pe care a aparat-o de colonialism, ceea ce confera si pe aceasta cale o valoare mare personalitatii artistului.
în locuitorii acestor insule ca si în arta lor el gaseste ceva proaspat, fara oboseala si ruti-nism, fara artificii. Paul Gauguin observa ca arta din insule nu se multumeste cu transcrierea directa a realitatii si nici cu rezultatele viziunii artistice directe, ca nu se opreste la senzorial, si ca, relatînd ce stie despre existenta, omului si a omenirii, ea devine mai importanta.
De aici porneste interesul artistului pentru arta primitivilor, interes care apoi s-a generalizat si mai dainuie si azi, ea fiind cercetata de multi pictori. Din punct de vedere tehnic, viziunea lui Paul Gauguin a fost mai mult decorativa, pictorul reducînd, în tablouri, numarul de planuri în adîncime. Pentru a-si exterioriza simtirea, el întrebuinteaza culori vii, întinzîndu-le pe suprafete mari, în puternice contraste, ceea ce a dus mai tîrziu la arta fovismului, care îsi ga
seste radacina si la Gauguin. De asemenea, pictorul sugereaza spatiul prin contrast cromatic în ceea ce priveste umbra el o considera ca fâcînd parte din forma, colorata. El prefera liniile sinuoase, mai capabile sa traduca o infinitate de nuante expresive si pentru ca pictorul întîlnise în arta bastinasilor aceeasi morfologie.
Pictorul si-a început activitatea artistica foarte tîrziu, prin 1874, mai înainte fiind ofiter de mariaa si curtier, adica functionar de bursa. De pictura s-a ocupat în exclusivitate de-abia în 1881, dupa ce demisionase din slujba.
Neconvenindu-i atmosfera din Paris, Gauguin a plecat la Pont-Aven, în provincia franceza Bretagne, unde este înconjurat de un important grup de pictori si unde a pictat mai multe peisaje.
Gauguin a plecat apoi în Insulele Antile, de unde s-a întors cu multe tablouri în care a redat
o atmosfera exotica, însorita. în anii 1891— 1893, pictorul a lucrat în Insula Tahiti. Acolo, sub soarele tropical, Paul Gauguin a redus în pictura detaliile obiectelor si a redat contururile prin linii generalizatoare, adesea sinuoase. A pictat însa cu multa iscusinta stralucirea o-biectelor sub un soare dogoritor, cu culori vii. imprimînd lucrarilor sale un foarte pronuntat aspect decorativ. Volumele, rotunjimile si în general, relieful obiectelor nu l-au preocupat (Cînd te casatoresti, Pastorala tahitiana). în multe din pin/ele lui, realitatea nu mai apare ca în viata, ci interpretata, fiindca dupa parerea lui Gauguin, artistul nu trebuie sa tina prea îndeaproape cont de adevarul din natura, tabloul trebuind sa fie o „creatie" si nu o „imitatie".
Totusi, tematica pictorului, plecînd de la observarea oamenilor si a obiectelor din tarile calde, tradeaza dorinta lui de a reda în arta un aspect al realitatii, si anume inocenta omului simplu {Femei pe plaja, 1391). Astfel, prin simplificare, pictorul a voii sa atinga maretia artei arhaice si primitive. Pentru aceasta, el a creat personaje imobile, cu fete nemiscate, statice, cu gesturi încremenite, prinse parca în momentul în care gîndesc sau încearca sa îndeplineasca un ritual, patrunse de gravitatea, de însemnatatea unui moment solemn (Povestiri barbare, Zile de bucurie, Femei pe plaje).
în aceste lucrari cu forme statice, masive, monumentale si simple, Gauguin se reîntoarce spre o viziune decorativa, adica spre o compozitie cu mai putine planuri în adîncime, si ale carei forme mari se citesc cu limpezime de la distanta. Sînt compozitii în care spatiul este figurat prin opozitia marilor planuri de culoare contrastanta, distanta dintre cald si rece suge-rînd ochilor nostri o distanta spirituala.
Arta lui Paul Gauguin împleteste astfel sensibilitatea si ratiunea omului modern cu forme artistice foarte vechi. Peisajele lui au noblete si maretie prin echilibrul elementelor din compozitie si prin formele lor simple, tratate în linii mari.
Dintre lucrarile sale, în afara de cele citate, Vahine (femeie) cu gardenia (1891) si Otohi (Singuratate) sînt cele mai admirate.
In pofida pasiunii pentru pictura urmatorii ani se vor dovedi foarte dificili, mai ales din punct de vedere financiar. Locuieste la Rouen, Copenhaga si Pont-Aven, adesea in conditii mizere. Revine la Paris, unde il cunoaste pe Vincent van Gogh, de care il va lega o durabila prietenie.
1888 este un an crucial pentru cariera sa artistica, Gauguin revenind la Pont Aven si adoptand un nou stil : simbolismul. Petrece trei luni la Provence, alaturi de van Gogh, dupa care paraseste Franta, declarand ca nu va mai reveni niciodata in tara.
Ajunge in Tahiti in 1891, stabilindu-se in Mataiea. A fost o perioada deosebit de productiva pentru Gauguin, acesta realizand primele lucrari cu titluri precum "Te nave nave fenua" (Pamantul minunat), "Manao tupapau" (Spiritul mortilor care vegheaza) sau "Arearea" (Bucurie). Chiar daca isi gasise paradisul indelung visat, Gauguin este nevoit sa revina la Paris in 1893, pentru a gasi cumparatori pentru lucrarile sale. Din pacate intoarcerea a fost un esec din toate punctele de vedere : lucrarile exotice isi gasesc greu cumparatori, artistul pierde un proces si, in urma unei lupte in Concarneau, isi rupe un picior.
Cand se insanatoseste, dezamagit de Franta si in general de Occident, pleaca din nou spre Tahiti, in iulie 1895. Revenind in noua sa tara continua sa lucreze, dar depresia nu dispare. Dupa o tentativa de sinucidere si o perioada petrecuta la un spiral psihiatric din Vaiami, in Papeete, se decide in 1901 sa se stabileasca la Marquesas, in Hiva Oa, unde isi construieste o casa, pe care o numeste inspirat " Casa Placerii". Bolnav si obosit, continua sa picteze si sa sculpteze, implicandu-se si in viata comunitatii, incercand sa lupte impotriva amenintarii colonizarii. Moarte pe 8 mai 1903 si este inmormantat in Atuona Calvary.
